Nuanțe teatrale și umane în comunism și după

Posted in Cărți
Nuanțe teatrale și umane în comunism și după de Ruxandra-Vera Ștefan

Nouă interviuri și mărturii ale unor critici de teatru, scriitori, cercetători despre cum au ajuns să își aleagă ocupația, domeniul de activitate, despre întâlnirile care le-au influențat traiectoria profesională și personală, despre ce a însemnat regimul comunist în teatru și nu numai. Poveștile lor sunt nuanțate, aduc din memorie în prezent multe nume, unele demult uitate, altele încă ușor recognoscibile. 

Cu bunăvoință și implicare, cei intervievați au reușit să traseze imagini vii, esențializate despre o perioadă extrem de disputată, chiar și de cei care nu au trăit-o. 

Lungimea mărturiilor variază în funcție de personalitatea și stilul fiecăruia, toate bucurându-se însă de apetența pentru cuvânt, pentru o expresie clară și nuanțată, totodată. 

Teatrul a trăit la superlativ chiar și în cele mai complicate vremuri sau, poate, tocmai datorită lor. Aceasta rămâne să descoperiți citind cartea. 

Link eveniment lansare: Facebook, Instagram

Crin Teodorescu: învinsul învingător. Investigație critică

Posted in Cărți
Crin Teodorescu: învinsul învingător. Investigație critică de Radu Crăciun

Împrumutând natura paradoxală a dialecticii învinsului învingător pe care regizorul de teatru Crin Teodorescu (1925-1970) a dezvoltat-o în scrierile lui intime și în practica lui existențială, cartea lui Radu Crăciun despre această personalitate uitată a teatrului românesc pleacă ea însăși de la o ambiție în aparență contradictorie. Autorul își propune pe de-o parte să descâlcească ghemul unei vieți din care nu au rămas decât frânturi răzlețe, sub forma unor cronici din presă care îi urmăresc evoluția creatoare, de la Teatrul din Brăila, unde debutează ca regizor, la Radiodifuziune, unde va fi directorul artistic al emisiunii „Teatru la microfon”; a dosarelor penale întocmite întâi pentru inversiune sexuală, pentru care este condamnat în 1958, iar apoi pentru „uneltire contra ordinei sociale”, un an mai târziu; și nu în ultimul rând, a jurnalului său intim, pe care Valeriu Moisescu l-a publicat parțial în singura lucrare anterioară de amploare dedicată lui Crin Teodorescu (Crin Teodorescu: Maeștri ai teatrului românesc în a doua jumătate a secolului XX, Editura Universității de Arte Teatrale și Cinematografice „I. L. Caragiale” și Editura Punct, București, 2001). 

Dar clarificarea  nu este decât una dintre direcțiile pe care le urmează Crăciun; cealaltă este, dimpotrivă, o tentativă de complexificare, de prezentare nuanțată, chiar arborescentă, a contextului în care Crin Teodorescu s-a format și a activat. Iar acesta este fără îndoială tulbure și schimbător: începe în cursul celui de-al doilea război mondial, în 1942, în plină derivă legionară, când Teodorescu îl întâlnește pentru prima oară pe viitorul său mentor, Ion Sava – regizor și importantă figură a curentului reteatralizării -, se continuă în perioada postbelică, în anii de conturare a viitorului regim comunist, cu crearea unui curs de regie de teatru în cadrul asociației pro-sovietice ARLUS, pe care Teodorescu îl va absolvi, și apoi mătură tot „deceniul întunecat” și chiar perioada de liberalizare a anilor 60, de care însă Crin se va bucura prea puțin pe plan artistic. Această ultimă perioadă, după grațierea lui în anul 1963, este și cea mai puțin tratată în cartea de față, autorul preferând să se concentreze asupra parcursului lui Teodorescu care a culminat cu poate cea mai gravă reprezentație din viața sa, în speță cea dată în fața instanțelor de judecată care îl acuzau de subminare a ordinii stabilite. 

Pe lângă faptul că readuce în atenția publicului o figură a teatrului pe nedrept ajunsă într-un con de umbră, cartea lui Crăciun are și meritul de a fi o reflecție despre actul cercetării, mai ales în domeniul teatrului unde, cu puține excepții, obiectele de studiu, anume reprezentațiile teatrale, nu sunt conservate decât foarte lacunar, prin eventuale fotografii și texte de presă. Este de asemenea o meditație sensibilă despre intruziunea pe care o reprezintă efortul de a alcătui o biografie – efort care poate este în sine o dialectică a învinsului învingător, în măsura în care nu poate niciodată să fie complet autentică sau definitivă.       

Link eveniment lansare: Facebook, Instagram 

Leipzig

Posted in Evenimente

În perioada 15-16 iunie 2024, Mihaela Michailov și Radu Apostol, reprezentând UNATC, au susținut prezentarea Cenzură și represiune în România la Schaubühne Lindenfels din Leipzig, Germania (link). La același eveniment Citizen.KANE.Kollectiv a prezentat lucrarea Despre istoria cenzurii teatrale în RDG și metode de evitare a acesteia . Prezentările au fost urmate de reprezentațiile Nostalgia Up & Down de Centrul Replika (link) și White Elephants de Citizen.KANE.Kollektiv (link).


Evenimentul a făcut parte din cel de-al 16-lea Congres al Societății pentru Studii Teatrale, intitulat Spații Deschise, organizat de Universitatea Leipzig (link).

Proiectul explorează și cercetează interdisciplinar cauzele și consecințele cenzurii comuniste asupra activităților culturale și artistice din perioada 1960-1989, mai exact, asupra unor spectacole și personalități teatrale, explorând urmele lăsate de metodele și tacticile cenzurii comuniste în câmpul artelor performative. Pornind de la date din arhive, interviuri, analiza unor documente oficiale, jurnale, studii de specialitate, proiectul activează performativ momente reprezentative din istoria mai mult sau mai puțin cunoscută a unor perioade în care s-au născut spectacole remarcabile, au fost generate mișcări artistice de mare anvergură, s-au consolidat colective artistice experimentale și au fost cenzurate montări legendare.

SĂPTĂMÂNA MEMORIEI TEATRULUI EUROPEAN

Posted in Evenimente

Comunicat de presă
Replika
Descarcă document (PDF)

Comunicat de presă
Săptămâna Memoriei Teatrului European
Descarcă document (PDF)

INVITAȚIE
Descarcă document (PDF)

AFIȘ White Elephants, no life, a dream
Descarcă document (PDF)

Săptămâna Memoriei Teatrului European, 27.05 – 01.06.2024 (UNATC, Centrul Replika, Citizen.KANE.Kollectiv)


Are în centru spectacole axate pe abordări performative ale arhivelor CNSAS și UNATC – centrate pe istoria unor destine individuale și pe politici culturale reprezentative ale anilor 80, conferințe care explorează, prin metodologii diferite, evenimente marcante cultural pentru perioada 1960-1990, reflectând asupra eticii cercetării acestor documente, proiecția unui film documentar care aduce în prim-plan un moment de revoltă politică semnificativ pentru recuperarea unor spații ale protestului colectiv – greva de la Întreprinderea de Autocamioane Steagul Roșu din Brașov, din data de 15 noiembrie 1987. În aceeași măsură, partenerul german din proiect, Citizen.KANE.Kollectiv a derulat o cercetare artistică în spațiul cultural german, care a vizat cenzura în artele performative din RDG, în perioada anilor 1970-1989.

Premiera White Elephants, No life, a dream 

În cadrul Săptămânii Memoriei Teatrului European, 27.05 – 01.06.2024

O piesă de teatru despre libertatea artei și arta libertății. Un regizor lucrează la o nouă producție despre istoria Germaniei. Un autor confuz și interpreți dornici completează echipa. Regizoarea a luat decizia de a lucra în underground-ul artistic, departe de structurile publice. În acest fel, opera sa este ținută departe de controlul statului, dar acest lucru înseamnă că trebuie să împartă sala de repetiții cu o trupă de amatori ambițioasă. Muzică antrenantă, imagini enigmatice și toate scenele curg una într-alta, creând un coșmar. Se pun întrebări despre încredere, siguranță și obiective, dar rămân fără răspuns. O poveste despre cenzură și control ce se alătură realității unui trecut neprocesat.

La 35 de ani de la sfârșitul Republicii Democrate Germane (RGD) și al Republicii Socialiste România (SRR), Citizen.KANE.Kollektiv (Stuttgart) și Centrul REPLIKA (București) investighează represiunea, cenzura și posibila rezistență atât în ​​trecut, cât și în viitor. Martorii contemporani sunt întrebați în calitate de experți cu privire la metodele de cenzură și la modul de a face față acesteia. O expoziție, precum și o serie de discuții însoțesc spectacolele celor două piese de teatru.

Echipa: Gala Adam, Katharina Fast, Lisa Heinrici, Simon Kubat, Malin Lamparter, Ida Liliom, Christian Müller, Lena Stokoff, Maximilian Sprenger, Phil Wegerer, Nina Zinsmeister

Durata: aprox. 80 de minute

Conferință

Controverse

Învinsul învingător

Un dosar X din 1955

Controverse.1961.Cum vă place? – Festivalul Internațional Shakespeare

Posted in Evenimente

AFIȘ
Descarcă document (PDF)

Proiectul explorează și cercetează interdisciplinar cauzele și consecințele cenzurii comuniste asupra activităților culturale și artistice din perioada 1960-1989, mai exact, asupra unor spectacole și personalități teatrale, explorând urmele lăsate de metodele și tacticile cenzurii comuniste în câmpul artelor performative. Pornind de la date din arhive, interviuri, analiza unor documente oficiale, jurnale, studii de specialitate, proiectul activează performativ momente reprezentative din istoria mai mult sau mai puțin cunoscută a unor perioade în care s-au născut spectacole remarcabile, au fost generate mișcări artistice de mare anvergură, s-au consolidat colective artistice experimentale și au fost cenzurate montări legendare.

TabThePast.Immersed

Posted in Cărți

Foto prototipare si ateliere VR
Descarcă document (PDF)

Capturi foto AR VR
Descarcă document (PDF)

Foto vizitatori instalație
Descarcă document (PDF)

TabThePast.Immersed – Luna AR/VR Tab the Past, mai 2024

Timp de o lună, pasionații de AR/VR au avut ocazia să experimenteze scenariile VR din cadrul instalației TabThePAST.IMMERSED, dezvoltată în cadrul proiectului în urma atelierului interdisciplinar desfășurat în perioada noiembrie – aprilie 2024. Experiența imersivă a avut la bază fragmente din lectura performativă “Învinsul învingător” de Sabina Bălan, regia Radu Crăciun. Scopul instalației AR/VR a fost de a familiariza publicul larg cu câteva metode noi, interactive și imersive  de prezentare într-o manieră captivantă a artefactelor istorice și culturale. Instalația TabThePAST.IMMERSED reprezintă o modalitate practică de încorporare a noilor tehnologii în cercetare și nu numai. Astfel, mediile AR și VR au fost utilizate pentru a face cunoscute câteva fragmente uitate din istoria totalitarismului din România, instalația constituind un exemplu pentru eforturi și intervenții similare viitoare de recuperare istoriei și conservare a patrimoniului.

Tab the Past itinerant

Posted in Evenimente

AFIȘ CONTROVERSE
Descarcă document (PDF)

AFIȘ TÂRGU MUREȘ
Descarcă document (PDF)

Premieră Controverse.1961. Cum vă place?, 14 mai 2024

Spectacolul-studiu performativ CONTROVERSE. 1961. CUM VĂ PLACE? pornește de la dezbaterea găzduită de Revista Teatrul în 1962 – „Valorificarea contemporană a dramaturgiei clasice – discuție pe marginea spectacolului Cum vă place de W. Shakespeare“. 

La această dezbatere, considerată un moment reprezentativ în istoria teatrului românesc, au participat Liviu Ciulei – regizorul spectacolului Cum vă place (care a avut premiera la Teatrul Municipal, sala Izvor, în iunie, la finalul stagiunii 1960-1961), Lucian Pintilie, David Esrig, precum și o serie de cronicari importanți ai momentului, printre care: Andrei Băleanu, B. Elvin, Valentin Silvestru, Mihnea Gheorghiu, Traian Șelmaru.

Scenariul spectacolului CONTROVERSE. 1961. CUM VĂ PLACE? va cuprinde fragmente din discuția găzduită de revista Teatrul și scene din piesa Cum vă place, la care intervențiile celor prezenți la discuție fac referire. 

Spectacolul este produs în cadrul proiectului TabThePAST. Taboo History. Fill the Past to Sense the Present (Istoria Tabu. Umple golurile din trecut pentru a percepe prezentul, inițiat de UNATC București, alături de Centrul de Teatru Educațional Replika și Citizen.Kane.Collective. Este finanțat de Uniunea Europeană prin European Education and Culture Executive Agency, în cadrul programului Europe for Citizens, pe o durată de doi ani.

Dramaturgie spectacol: Eugen Gyemant și Mihaela Michailov

Cu: Mălina Andreescu, Robert Brage, Sidonia Doica, Cătălina Frunză, Alexia Maria Mocănescu, Victoria Ecaterina Moraru, Alexandru Stan, Cătălin Vîlcu

Regia: Eugen Gyemant

Scenografia: Maria Constantin

Versiune full: Canal YouTube Eugen Gyemant

Tab the Past Itinerant – Festivalul de la Craiova și Târgu-Mureș

Nostalgia Up & Down

Posted in Evenimente

AFIȘ
Descarcă document (PDF)

NOSTALGIA UP&DOWN
Descarcă document (PDF)

Premieră Nostalgia Up&Down (Centrul Replika), 10 mai 2024

Text: Mihaela Michailov, Radu Apostol
Regia: Radu Apostol
Decor: Gabi Albu
Costume: Ilinca Gavriliță
Fotocolaje: Ramona Iacob
Video: Elena Găgeanu
Interactive media designer: Dragoș Silion
Muzica: Alex Bălă
Lighting design: Radu Apostol, Ștefan Dumitra
Producția: Viorel Cojanu
Distribuția: Mihaela Rădescu, Silvana Negruțiu, Viorel Cojanu

Durata: 1 oră și 30 de minute (fără pauză) 
Recomandarea de vârstă: +14

Trei experți imparțiali, cu expertiză imparțială de imparțialitate pentru traineri de traineri de manageri culturali explorează o serie de evenimente sociale și politice relevante din anii ‘80, și evidențiază incredibile asemănări între acei ani și realitățile actuale.

Ce legătură este între politica de autofinanțare a culturii din anii ‘80 și încercările de comasare de azi, cu accent pe obsesia profitului financiar și eficientizării?

Experții noștri vă vor încuraja să descoperiți paradoxurile culturale, politice, sociale și să vă confruntați cu diferite forme și grade de nostalgie.

Semne și semnale teatrale în anii 70-80

Posted in Evenimente

INVITAȚIE
Descarcă document (PDF)

Semne și semnale teatrale în anii ’70 – ’80, 29.02.2024


Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, prin Departamentul de Cercetare, Dezvoltare, Inovare, are plăcerea de a vă invita joi, 29 februarie 2024, de la ora 18:00, la sediul UNATC din Str. Tudor Arghezi, nr. 3-b, unde va avea loc cel de-al cincilea eveniment public din cadrul proiectului TabThePAST. Taboo History. Fill the Past to Sense the Present (Istoria Tabu. Umple golurile din trecut pentru a percepe prezentul), cu tema Semne și semnale teatrale în anii 70-80.

Evenimentul este centrat în jurul a patru prelegeri susținute de cercetătoare care analizează diferite mecanisme ale cenzurii, în contextul arhivelor și al dianmicii dintre viața publică și cea privată.

Sesiunea de comunicări va fi completată de prezentarea prototipului CAVE VR – TabThePAST.IMMERSED, inițiat cu ocazia celui de-al doilea eveniment public al TabThePAST, dedicat Arhivelor UNATC. TabThePAST.IMMERSED urmărește să transpună – într-un format experiențial VR – demersul de recuperare performativă a unor fragmente de istorie necunoscute publicului larg. Aflat în prima etapă de cercetare în tehnologiile inovativ-creative, prototipul experimental scenografic VR explorează imersiv atmosfera conturată de procesul de cercetare TabThePAST.Taboo History al Arhivei UNATC. Echipa de realizare a prototipului VR: asistent de cercetare drd. Ciprian Făcăeru, asistent de cercetare drd. Marius Hodea, asistent de cercetare drd. Ștefan Damian, dr. Elena Belciu (Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative – CINETic).

Lecturi și ateliere performative cu public

Posted in Evenimente

INVITAȚIE
Descarcă document (PDF)

AFIȘ RADU CRĂCIUN
Descarcă document (PDF)

AFIȘ RĂSVANA CERNAT
Descarcă document (PDF)

AFIȘ VLAD GALER
Descarcă document (PDF)

Prezentarea practică a rezultatelor atelierelor educaționale „Narațiunile cenzurii”, organizate în cadrul proiectului „Istoria tabu. Proiectul Fill the Past to Sense the Present (TabThePAST)” în perioada noiembrie 2023 – februarie 2024, a avut loc la sediul UNATC pe 27 februarie 2024 la biblioteca UNATC din str. Matei Voievod, nr. 75-77 și în data de 28 februarie 2024 la sediul UNATC din str. Tudor Arghezi, nr. 3b, evenimentul fiind intitulat „Lecturi și ateliere performative”.

Atelierele s-au concentrat pe analiza fragmentelor și extraselor preluate din unele documente descoperite de cercetătorii proiectului în arhivele studiate (UNATC, CNSAS), iar prezentarea practică a constat în interpretarea respectivelor fragmentele dramatizate sub forma a două lecturi și a unei instalații performative. Evenimentul a constituit un exemplu de abordare nouă, inedită și de prezentare a unor fragmente uitate din istoria curentă unui public larg.

Evenimentul s-a adresat studenților și absolvenților, precum și cercetătorilor, lectorilor, profesorilor și publicului larg. Accesul a fost gratuit, iar evenimentul a fost promovat prin postări pe rețelele de socializare.

Lecturile performative au fost urmate de o serie de discuții, unde publicul a avut ocazia să pună întrebări despre procesul de cercetare din spatele spectacolelor.

Scopul utilizării de cookies este de a analiza utilizarea acestui site web. Dacă doriți să aflați mai multe, consultați politica noastră privind cookie-urile.